joi, 27 noiembrie 2008

Capra Parc – Aventura la inaltime!

De la Capra Parc – Aventura la inaltime!

Cel mai nou parc de aventură rope-course din România se numeşte Capra Parc. Situat la altitudine, pe Transfăgărăşan, Capra Parc îşi va deschide porţile chiar de Moş Nicolae. Aventura, peisajul de vis şi buna dispoziţie, de toate acestea vă puteţi bucura alături de copii, părinţi şi colegi.
Traseul este deschis atât celor care intră prima dată într-un parc de aventură cât şi celor experimentaţi, care îşi pot pune în aplicare cunoştinţele de alpinism.
Poziţia parcului este deosebită, atât datorită cascadei Capra, una dintre cele mai lungi şi mai pitoreşti căderi de apă din România, cât mai ales datorită piscurilor de peste 2000 m care delimitează zona ca fiind una dintre cele mai impresionante şi căutate din ţară.
Aventurile încep cu o lansare în tiroliană chiar de pe prima platformă şi se continuă cu podul nepalezului. Senzaţiile cu adevărat intense vor fi simţite la al treilea joc, unde veţi găsi încă o tiroliană, de această dată cu o lungime de trei ori mai mare decât prima. După bârne mobile, punţi suspendate în zig-zag, butoaie, leagăne suspendate inegale, şi multe altele, testul final este tiroliana ascendentă.
Parcul este amplasat în imediata apropiere a Complexului Capra iar accesul este asigurat şi în perioada de iarnă, drumul fiind curăţat de zăpadă cu utilaje proprii ale S.C. Pârâul Capra S.A.
Pentru companii oferim programe personalizate de team building atât în Complexul Capra cât şi în orice alt loc din România. Programele sunt realizate de traineri experimentaţi din partea Montan Club Delta şi sunt concepute în funcţie de obiectivele clientului şi de numărul de participanţi.
1 km de cablu de oţel, 2000 de bride, 50mp de platforme suspendate, 3mc de scândură şi 2000 de şuruburi, toate acestea stau la baza Capra Parc.
Trainerii Montan Club Delta vă aşteaptă să dăm viaţă parcului împreună în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 9 – 21.
Moş Nicolae aduce cu el o supriză pentru toţi doritorii de aventură la înălţime: în ziua deschiderii, 6 decembrie 2008, intrarea va fi liberă! Pentru presă porţile vor rămâne deschise şi în cursul zilei de duminică – accesul liber cu legitimaţie de presă!

De la Capra Parc – Aventura la inaltime!

De la Capra Parc – Aventura la inaltime!

De la Capra Parc – Aventura la inaltime!

De la Capra Parc – Aventura la inaltime!

luni, 27 octombrie 2008

Zakopane 2008 Youth in Action EVS

Here I am, folks :)

Sunday morning our train arrived in Northern Railway Station of Bucharest. We left Zakopane on Friday morning and we spent the rest of the day shopping and walking through Krakow. It was a quite sunny day and we all had a nice time. In the evening, Andres, our friendly host lead us to the Krakow train station, after a whole day that he spent with us. Very nice of him, and we all thank him for his support. Our train left almost at night, at 22.25. Unfortunately or not (at least for her), Basak took the same train as us, but she was going to her new home, Wien.
This polish train lead us to Budapest, where we were going to spend our whole Saturday... The trip has been usual, we went to sleep early, short time after 00.00. The couchettes were fine, but the cold air was waking my friends up from time to time. I slept like a log, lucky me.
Budapest… strange city. I’m not afraid to say that I don’t want to go back again at least for the moment. As soon as we arrived, and we were planning to go and leave our luggage at the luggage department, our friend’s Ionutz the luggage had left already. Someone in the station noticed that we are foreigners, and he thought that we could have expensive stuff in our packs. So… bad start for all of us, but especially for him :( .
Saturday has not been awesome for me, although I was not in the right mood for shopping, it could be worse. I spent all day long with Anca, and it was real fun. I’m happy that she found sport shoes and a nice jacket till the end of the day :).
In the evening we had to get the last train which was going to our sweet home Bucharest… This time we had no couchettes, so we had to try to sleep on our train chairs. Lucky for us that the train was not full, so we could occupy more chairs, and we could lay down.
This is the short-way story of the 3 days trip from Krakow to Bucharest.

For me, when I got home, the day was just at the beginning. I met my best friend as soon as I left home my backpack (lucky me that I still had it!), and after that I had to work for my other projects I’m preparing.

These days I’m gonna choose a few of the 1140 pictures and movies I shot in this whole youth exchange and I will upload them on the internet. I can tell you, one of the best is the final clip with us singing in the main square in Zakopane :)

I wish you all the best

Yours friendly,
Roxi

vineri, 22 august 2008

Snapshot LACURILE GLACIARE NU SUNT GROPI DE GUNOI


vom reveni cu mai multe amănunte



luni, 23 iunie 2008

Viitorilor foşti colegi de facultate



Mulţumesc celor care mi-au dat cursurile lor când în loc să mă duc la facultate am rămas la munte mai mult decât ar fi trebuit :) pentru că aşa am avut materiale de informare (mai mult sau mai puţin utilizate);

Mulţumesc celor care mi-au dat să copiez când am avut nevoie deoarece cu ajutorul lor am mers mai departe;

Mulţumesc celor care mi-au spus că nu ştiu nimic şi m-au rugat insistent să-i las să stea în spatele meu deoarece mi-au dat un impuls în plus să învăţ;

Mulţumesc celor care m-au înnebunit cu întrebările în timpul examenelor pentru că aşa mi-am îmbunătăţit atenţia distributivă;

Mulţumesc celor care mi-au cerut cursurile pentru că astfel m-au motivat să le pun în ordine;

Mulţumesc celor care au avut foi şi pentru mine şi astfel nu am fost nevoită să cer profului coli să-mi vărs inepţiile pe ele;

Mulţumesc celor care nu m-au lăsat să copiez de la ei deoarece la restanţă am învăţat cu adevărat;

Mulţumesc celor cu care am petrecut în practici, dar mai ales celor cu care am săpat profilul de sol pentru că aşa mi-am îmbunătăţit atât condiţia fizică dar şi rezistenţa la diferite substanţe;

Mulţumesc celor care mi-au dat o gură de apă atunci când am avut nevoie deoarece aşa am putut urca mai uşor cele 4 veşnice etaje de prin facultate;



Nici profesorii nu pot fi uitaţi, ţinând cont că ei au fost alături (sau împotriva noastră) de-a lungul anilor:

Mulţumesc profului de topografie pentru că m-a chemat obligatoriu la mărire, astfel din 7 având acum nota 8;

Mulţumesc profului de meteo care ne-a obligat să cumpărăm manualul ca să trecem examenul deoarece datorită lui am avut acum de unde să învăţ ciclonii şi anticiclonii;

Mulţumesc profului de hidrologie care ne-a făcut practica de la Orşova mai distractivă;

Mulţumesc profei de economie care ne-a fost alături până la final deşi numai primul semestru am avut un curs împreună;

Mulţumesc profului de geologie de la cursul căruia nu am înţeles mai nimic, şi aşa am fost nevoiţi să apelăm la un alt prof de geologie pe care suntem mândri acum că îl cunoaştem;

Mulţumesc profului de cartografie computerizată şi GIS că pe lângă cunoştinţele de specialitate pe care ni le-a oferit ne este un sfătuitor de seamă, încă după primul curs avându-l în listele noastre de messenger, apropiat de noi deşi este profesor inginer doctor şi are o vârstă de 3 ori mai avansată decât noi;

Mulţumesc profului de geogra umană şi economică pentru că şi-a organizat mereu cursurile şi nu am avut nevoie să tocim acasă înainte de examen; acum prodecan, este un adevărat sprijin pentru toţi studenţii;
Mulţumesc profei de geodemo, geogra sănătăţii şi tehnici de anchetă pentru că la geodemo am fost tare speriaţi şi am învăţat serios tot ce a fost necesar;

Mulţumesc profului de sisteme teritoriale pentru că deşi nu am fost la cursurile lui şi nu am înţeles mai nimic din cauza asta, când i-am cerut sfatul într-o problemă extracuriculară a fost foarte amabil şi m-a ajutat în timp real;

Mulţumesc profului de geogra socială pentru că a presărat în cursurile lui şi povestiri din aventurile lui de prin călătorii, şi astfel am reţinut mai uşor materia;

Mulţumesc profei de seminar gfr pentru că ne-a terorizat la minunatele ei ore, la care eu venind direct de la munte ajungeam înaintea ei deşi era vb de ora 8 (!) pentru că figura ei şi mai ales replicile ne bântuie şi acum;

Mulţumesc profului de cadastre pentru că ne-a dat lecţii de politică deşi nu era locul şi nici momentul, pentru că aşa ne-a determinat să ne chinuim singuri să descifrăm învechitele lui cursuri;

Mulţumesc profului de introducere în planificare, elaborare a proiectelor de finanţare, management în planificare şi orice om mai fi făcut cu el pentru că ne-a fost alături încă din anul I;

Mulţumesc profului de pământuri (:p) şi bonitare şi evaluarea terenurilor că el a adus o rază de soare acolo la subsol unde ne-am planificat noi viitorul, şi datorită lui am înţeles şi eu în cele din urmă ce-s alea argilo-iluviale şi etc;

Mulţumesc din nou profului de pământuri că ne-a înmânat diplomele onorifice de absolvire de la festivitate şi că s-a pozat cu fiecare dintre noi iar pe mine nu s-a supărat deşi m-am băgat în faţa lui şi abia ne vedem :));

Mulţumesc asistentului profului de pământuri pentru că s-au vorbit şi au construit împreună raza de soare; sper că îşi va aminti multă vreme de aici încolo aplauzele care au izbucnit când l-am chemat la prezidiu să-i mulţumim în public, aplauze care au durat peste 3 minute susţinute de peste 700 de studenţi;

Mulţumesc profei de amenajarea sistemelor teritoriale (şi ce-om mai fi făcut cu ea) pentru că a fost mereu o prezenţă prietenoasă şi ne-a sfătuit mereu ce să facem în lupta cu sistemul (teritorial, desigur!);

Mulţumesc profei de protecţia mediului că mi-a dat nişte date de contact deosebit de importante în proiectele mele viitoare, dar şi pentru că orele dumneaei au fost mereu interactive;

Mulţumesc profului de regiuni geografice ale pentru că ne-a învăţat ce să învăţăm din multitudinea de informaţii legate de fiecare stat şi formă de relief în parte;

Mulţumesc profei de politici sociale şi calitatea vieţii pentru că datorită proiectului dat am făcut şi eu câteva fotografii minunatului meu cartier dar şi pentru că am înţeles şi noi aspecte ale vieţii;

Mulţumesc profului de urbanism şi amenajarea teritoriului şi arii rezidenţiale pentru că ne-a plimbat prin oraş şi am înţeles în mod real ce înseamnă urbanismul şi cît de necesară este o amenajare raţională;

Mulţumesc profului de riscuri hidro care a susţinut participarea mea la meciurile de fotbal oficiale, disputate în faţa hotelului, care au avut loc la Geoagiu băi în anul 2 şi care după examen m-a urecheat că nu am scris chiar tot ce trebuia;

Mulţumesc profei de riscuri că ne-a explicat în mod profesionist toţi termenii ăia complicaţi şi mai ales desfăşurarea proceselor, dar şi pentru că ne-a susţinut proiectul "foto-practica ediţia a şasea";

Mulţumesc şi asistentului profei, datorită căruia orarul meu a devenit punct de atracţie pentru că la rubrica "materie/prof" aveam însemnat "risc cu Robert" :)) dar şi pentru că ne-a îndrumat serios, spre deosebire de mulţi asistenţi din viitoarea noastră fostă facultate;

La urmă, dar nu ierarhic, îi mulţumesc personal profului de geomorfo şi geogra regională a României, care pe lângă frumoasele cursuri şi seminarii interactive de grr (scuze dom' profesor, dar cursurile de gm nu ştiu cum au fost pt că in timpu' ăla eram la serviciu!) mi-a oferit un real sprijin în conceperea şi redactarea lucrării de licenţă: profu' rulzz ;)

Aşadar tuturor colegilor, începând cu Lory, Nisa, Stela, Luci, Corina, Ciprian, Georgel, Simona, July, Ioana, Claudia, Sorina, Fabian, Silvia, Andreea, Carmen, Oana x 3, Bogdan, Raul, dar şi profesorilor (celor menţionaţi, chiar şi celorlalţi) vă mulţumesc şi vă informez că prin tot ce aţi făcut, legat sau nu de existenţa mea printre voi, m-aţi modelat. La fel ca şi pe un sistem teritorial :p
Later edit:
Nu pot să cred că l-am uitat tocmai pe proful de GEOECOLOGIE căruia îi mulţumesc în mod special pentru că i-a plăcut atât de mult de mine încât ne-am văzut la reexaminări de (vreo) 6-7 ori. Realitatea este că, acum, noi cei care am dat de 6, 7 sau 9 ori (pe aceştia cred că i-a apreciat cel mai mult) ştim materia de 1000 de ori mai bine decât cei care au luate examenul din prima.
Aşadar, domnule asistent, lector sau ce oi fi, vei rămâne în amintirea noastră muuuuuultă vreme ;)

marți, 3 iunie 2008

Cu gândul la locuri îndepărtate





Cineva m-a admonestat că nu scriu pe blog în fiecare zi ;)) motivând că asta înseamnă un blog, un jurnal în care consemnezi cu regularitate zilnică. Dar oare dacă nu am nimic de făcut public? Cum ar fi un articol aşa:

"Astăzi am fost la facultate, am stat ore în şir dar ce s-a întâmplat nu pot spune pentru că nu vă priveşte"...?

În ultima vreme am avut numeroase ocazii de a scrie nimicuri. Jurnal clasic nu mai folosesc de multă vreme. Şi nu că nu mai vreau, ci nu mai am timp să scriu aşa cum mi-ar plăcea. Primul eveniment important despre care nu am scris a fost excursia din Egipt... apoi au urmat numeroase altele.

Nimicurile sunt interesante uneori. Se petrec lucruri importante pe care ne-ar plăcea să ni le amintim în amănunt, dar nu mai reuşim asta.

Nimicul scris acum are însă un scop: cu această ocazie am hotărât ca în viitoarea deplasare, fie că este vorba de cea din Franţa ori altă plimbare în munţi am să fac cel puţin o fotografie î!n fiecare zi şi am să scriu în jurnalul de bord fiecare localitate prin care trec.

Fotografia de mai sus este tribut către prietenii mei care au trecut prin foc şi apă pentru expediţia Euphrates 2008, parte a programului Explorator derulat de Oceanic Club

La final mărturisesc că şi acum, în prag de licenţă, am un mare dor de ducă !

sâmbătă, 17 mai 2008

Expoziţia FOTO-PRACTICA se mută la Muzeul Antipa

FOTO-PRACTICA - vernisarea expozitiei cu lucrarile premiate la concursul FOTO-PRACTICA, organizat de catre Facultatea de Geografie prin Asociatia Studentilor Geografi. Expozitia va fi deschisa publicului pana in 31 mai 2008, dar la finalul editiei 2008 a Noptii Muzeelor (orele 01,30) se ve desemna fotografia castigatoare a Premiului de popularitate acordat pe seama voturilor publicului vizitator din intervalul orar 19,00-01,00.
Grup tinta: tinerii si adultii.
Locatie: holul central al Muzeului
Coordonatori : Roxana Trandafir (Universitatea din Bucuresti) si Dr. Aurora Stanescu (MNINGA)
(text preluat de pe http://www.antipa.ro/)


Aici vor fi expuse următoarele fotografii:


Alex Tudorica - Rotatie locul I artistic
Bibolar Florentina - Triunghiul Bermudelor locul II artistic

Despinoiu Eduard - Pitoresc de Primavara locul III artistic


Georgiana Georgescu - Cercul Vicios locul I stiintific


Neamtu Bogdana - Machu Picchu locul II stiintific


Oros Claudiu - Fluturi locul III stiintific


Grosescu Antonio - Rebeliunea Zburatorilor locul I instantaneu


Tudor Valentin - Monooom ! locul II instantaneu


Toma Danila Dragos - Copaci trăgând un tractor locul III instantaneu


Grigorie Stefania - Puterea omului locul I ceea ce nu vrem sa vedem


Trandafir Roxana - Viata in Hamada locul II ceea ce nu vrem sa vedem


Tocila Marcel - La margine de Bucuresti capitala europeana locul III ceea ce nu vrem sa vedem

Cirnu Lilian - Batranii nostri care se sting incet, cuminti, uitati ca si lumea in care au trait...

Sorin Slavu - Ines si Rachel sau Rachel si Ines

Anghel Alina - Bun venit in Slanic Prahova

Moraru Andreea - Bradul

Loghin Andrei - Orasul atipind

Marinescu Florin Cu capul plecat

Caraba Cosmin - Umbrele timpului

Bogza Razvan - Pauzele lungi si dese cheia marilor regrese

luni, 28 aprilie 2008

Clasament FOTO-PRACTICA


După lupte seculare care au durat aproape o lună, avem acum şi premiaţii ediţiei a şasea a concursului FOTO-PRACTICA.

Secţiunea ARTISTICĂ
Locul I Tudorică Alexandru - Rotaţie

Locul II Bibolaru Florentina - Triunghiul Bermudelor
Locul III Despinoiu Eduard - Pitoresc de Primăvară

Secţiunea ŞTIINŢIFICĂ
Locul I Georgescu Georgiana - Cercul Vicios
Locul II Neamţu Bogdana - Machu Pichu
Locul III Oroş Lucian - Fluturi

Secţiunea INSTANTANEU
Locul I Groşescu Alberto - Rebeliunea Zburătorilor
Locul II Tudor Valentin -Monoom!
Locul III Toma Dănilă Dragoş - Copaci trăgând un tractor

Secţiunea CEEA CE NU VREM SĂ VEDEM
Locul I Grigorie Ştefania - Puterea Omului
Locul II Trandafir Roxana - Viaţa în Hamadă
Locul III Tocilă Marcel - La margine de Bucureşti - capitală europeană










Premiile constau în rucsaci Husky oferiţi de magazinul Ascent, cărţi de fotografie oferite de librăria NOI, tricouri şi reviste oferite de Terra Magazin şi cel mai important, aparate foto datorită sponsorului principal VODAFONE şi sponsorului secundar Abn Amro.

Din cauze de organizare birocratică aparatele de fotografiat nu au putut fi oferite în ziua de 18 aprilie, însă odată cu încheierea sărbătorilor pascale se va rezolva şi acest mic neajuns.
Vom anunţa pe acest site ziua exactă în care vom recrea cadrul festiv şi vom oferi şi partea consistentă a premiilor.

Tuturor celor care au participat şi celor care au sprijinit această acţiune le mulţumim că au fost alături de noi şi au crezut în tradiţia concursului FOTO-PRACTICA.

luni, 17 martie 2008

FOTO - PRACTICA 2008

Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti, prin Asociaţia Studenţilor Geografi (ASG), organizează concursul de fotografie studenţească FOTO-PRACTICA.

Desfăşurarea evenimentului:
24 – 29 martie – înscrierea fotografiilor
31 martie - preselecţia şi jurizarea fotografiilor înscrise în concurs
4 – 18 aprilie – expoziţia va fi amplasată în interiorul Facultăţii de Geografie a Universităţii din Bucureşti

18 aprilie – anunţarea rezultatelor şi premierea câştigătorilor
21 aprilie – 4 mai – expoziţia va fi găzduită de Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa.

Concursul se desfăşoară pe 4 secţiuni :

1. Fotografie artistică ( fotografiile treb
uie să redea aspecte de etnografie şi folclor, aspecte arhitecturale, obiective istorice şi turistice, asezări umane, peisaje ).

2. Fotografie stiinţifică ( fotografiile trebuie să redea aspecte ale formelor de relief, elemente geologice, cursuri de ape, elemente de floră şi faună, arii protejate, toate privite prin prisma conservării şi protejării naturii înconjurătoare ).

3. Fotografie ” Instantaneu” ( fotografiile trebuie să prezinte momente inedite şi / sau amuzante din cadrul practicilor studenţeşti )

4. „Ceea ce nu vrem să vedem” (fotografiile trebuie să ilustreze scene în general evitate de fotografia clasică, cum ar fi rezultate ale poluării, ale sărăciei, ale unor catastrofe naturale, etc).

Mai multe detalii găsiţi pe site-ul ASG

luni, 18 februarie 2008

Memorial Alin Tava - editia a II-a


Asociatia Montan Club Delta organizează a doua ediţie a concursului Memorial "Alin Tavă" ce se va desfăşura în perioada 7-9 Martie 2008 în masivul Făgăraş, zona Capra, având ca temă tehnicile de salvare din avalanşă, şi a fost conceput cu scopul de a preveni astfel de accidente.


Echipa trebuie să fie de 3 persoane, obligatoriu mixtă. Şedinţa tehnică cu privire la desfăşurarea concursului va avea loc Sâmbătă 8 martie la ora 8:00 în faţa refugiului Salvamont Curtea de Argeş (Capra). Startul se va da la ora 10:00.


I. Regulamentul Concursului
Documente necesare: - B. I./C. I. sau paşaport
- viză medicală cu menţiune apt pentru efort fizic;
- asigurare sportivă facută cu cel putin 48 de ore înainte de concurs.
- Taxa de participare:

pe echipă – 10 lei
individual – 5 lei

Componenţa echipei:
- 3 coechipieri
- obligatoriu echipă mixtă



:Materiale obligatorii:

1.trusă medicală
2. echipament: - coardă dinamică 60 m, primus, ochelari protecţie, piolet individual, colţari individuali, şnur de avalanşă sau PIEPS, lopată de avalanşă individuală, sondă de avalanşă, ham de alpinism individual, 15 carabiniere pe echipă, lanternă individuală, vestă reflectorizantă (tip auto) individuală, coborâtor individual, 2 blocatoare si 2 role pe echipă, self individual, cască individuală.

II. Descrierea Concursului:

Formaţia compusă din 3 coechipieri având tot materialul obligatoriu va lua startul în funcţie de tragerea la sorţi. Plecarea de la start se va face la un interval de 20 minute între echipe. De la start echipa se va deplasa pe jos pâna la primul post unde va avea loc proba de transport a AKJA care constă în: - ridicarea tărgii AKJA pe o distanţă de 30 – 40 m, pantă de 45 – 50 de grade. - deplasarea pe curbă de nivel pe o distanţă de 20 – 30m. - lansarea pe distanţa de 30- 40 m cu panta de 45 – 50 de grade. La terminarea probei echipa se va deplasa la postul 2 unde se va executa căutarea în avalanşă cu dispozitive PIEPS. După terminarea probei concurenţii se vor deplasa la postul 3 unde se va face identificarea a diferite obiecte cu ajutorul sondei de avalanşă. În deplasarea între posturile 2 şi 3 membrii echipei se vor asigura în coardă (se vor deplasa concomitent). De la postul 3 la postul 4 se va face deplasare cu asigurare în coardă (în această porţiune este interzis mersul concomitent al coechipierilor) obligatoriu cu colţari. La postul 4 se va construi un adăpost în zăpadă (pentru toată echipa) cu ajutorul lopeţilor de avalanşă. La terminarea probei se vor deplasa la sosire, unde va avea loc proba medicală – un examen teoretic format grilă cu 10 întrebări.




Punctaj: Se vor acorda 20 de puncte pentru fiecare probă terminată fără greşeli. Fiecare întrebare de la testul grilă are o valoare de 2 puncte. Cel mai bun timp se va puncta cu 500 de puncte, următorii timpi pierzând câte 20 de puncte în ordine descrescătoare. Ex. I-500p; II-480; III-460; IV – 440 etc. La acestea se vor aduna punctajele de la probe, astfel punctajul maxim poate fi de 600 de puncte. Vor fi premiaţi câştigătorii locurilor I, II şi III.

Cronometrarea: Se va cronometra în continuu de la plecare la sosire. Oprirea cronometrului se va face în momentul predării testului grilă.

Descalificări: -Neterminarea cursei; Neefectuarea a două probe; Deplasarea cu orice mijloc de transport în afară de mersul pe jos.
Penalizări tehnice*: -Pierderea sau lipsa unui obiect din cele obligatorii din inventarul echipei – 5p/obiect.
Nerespectarea deplasarii între posturi – 10p

* Penalizarile pot fi făcute de către fiecare arbitru de la fiecare probă pentru nerespectarea tehnicii de lucru. ex.: la ridicarea AKJA, neasigurarea cu self-uri a coechipierilor.

PE TOATĂ PERIOADA CONCURSULUI ESTE OBLIGATORIE PURTAREA CĂŞTII DE PROTECŢIE ŞI A VESTEI REFLECTORIZANTE, LIPSA LOR DUCÂND LA DESCALIFICAREA ECHIPEI !


Proba individuală va fi identică cu cea pe echipe mai puţin la postul 1 unde o să se urce o pantă asigurat în blocator, traverseu pe coardă fixă şi coborâre cu asigurare. În zonele unde deplasarea este obligatorie cu asigurare se vor găsi corzi fixe pentru proba individuală.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a schimba regulamentul şi traseul concursului cu condiţia ca aceste schimbări să fie comunicate cu cel puţin 2 ore înainte de start. Transportul, cazarea şi masa nu sunt asigurate de către organizatori. Concurenţii pot găsi aceste servicii la pensiunile turistice din zona Piscu Negru sau la refugiile Salvamont.

Premiile ce vor fi acordate câştigătorilor sunt în curs de negociere, iar eventualii sponsori sunt bineveniţi să ne contacteze!

Pentru relaţii suplimentare :
Relu Nica – 0745 056 409
Roxana Trandafir – 0753 020 123
Alexa Ana – 0749 571 048.


miercuri, 6 februarie 2008

Snowpark la Cabana Capra



Echipa Fresh-Meat s-a pus pe treaba serioasa!
Vreme de o luna am sapat, am sculptat, am sudat, am lipit.
Si ce ne-a iesit?
Ne-a iesit un SNOWPARK!
"FreshPark" - situat chiar in curtea Hotelului Capra (***) din Muntii Fagaras - te asteapta sa iti arate noile sale "forme" si mai ales, sa vada cum stii TU sa i le apreciezi!

Inaugurare
Vino pe 16 si 17 Februarie 2008 la deschidere si noi iti dam muzica si intructori de snowboard - gratis. Baga apoi un party la Hotel Capra, si pregateste-te pentru ce urmeaza...
Tabara de snowboarding FreshCamp Perioada: 18-24 februarie 2008.
Ai probleme cu rotatiile, cu sariturile, cu powderul sau cu parintii acasa?
Hai la noi la tabara, si pentru 750 RON primesti 6 nopti cazare la Hotel Capra*** cu mic dejun si instructaj de snowboard inclus si te scapam de toate aceste probleme.
Ai in permanenta instructori cu experienta si rabdare care iti vor asculta of-urile.
Iar daca esti intr-adevar bun si nu treci prin snowpark ca ratza prin apa, daca se prinde de tine mai mult snowboarding decat de ceilalti rookies, Fresh-Meat iti plateste cazarea pentru inca o saptamana de tabara!
Desigur, tabara este deschisa si pentru cei cu experienta: pentru 450 RON te dai (sau stai, cum vrei tu) o saptamana intreaga in FreshPark, zi de vara pana-n seara...caci ultimul stinge nocturna!

Elemente
La FreshPark snowpark vei gasi:
Kickere: mic, mediu si ... "normal"
Rail-uri: straight, rainbow, left-C si right-C rails
Wall-ride: n-are treaba cu omul-paianjen
Logs: busteni si buturugi de diverse forme o cer rau ... vino si da-le-o naprasnic!
Nocturna: ziua a trecut, dar tot nu te-ai saturat? sau poate ai de cusut ceva delicat? baga mare! mii de wati de lumina te vor invalui.
Instructori Membrii Fresh-Meat stau la dispozitia tuturor celor ce vor sa scoata trick-ul ala mai repejor...
Extra-activitati Minibar: vrei sa te uiti pe sub fusta fetelor? nimic mai simplu. convinge-ti prietena sa sara pe kickerul mare (in fusta mini, la -10 grade), iar tu savureaza un ceai fierbinte sau o bere rece imediat sub kicker la minibarul special amenajat!
Balansoare: ai muncit toata ziua la un smooth bs 540.
relaxeaza-te intr-un balansoar chiar pe linia parkului.

Bonus
Te platim sa te dai: cel mai bun rookie din tabara primeste inca o saptamana de cazare la FreshPark - GRATIS!
Asadar, ia aminte trei cuvinte:
- FreshPark
- Capra
- Presedinte (aici trebuia sa fie "Fagaras", dar nu rima)

sâmbătă, 12 ianuarie 2008

Pe partia de la Capra avem acum si cablu!

De mai bine de o lună, la Capra există o pârtie aproape profesionistă. Bătătorită manual, adică de schiorii locali, mica pârtie este binevenită în peisaj.
Dacă nu aveţi schiuri puteţi închiria de aici, pentru voi sau pentru copiii voştri. Pentru începători se oferă şi asistenţă.

Pe lângă cele enumerate, cabana Capra este situată într-un peisaj inedit care vă aşteaptă să-l descoperiţi - pe Valea Argeşului, mult mai puţin aglomerată în comparaţie cu alte destinaţii de iarnă.

Cum ajungeţi aici? Nimic mai simplu! Urmaţi linia nordului, plecând din Bucureşti pe autostrada A1 până la Piteşti, de aici intraţi pe DN7C numit şi Transfăgărăşan şi vă opriţi la kilometrul 108. Din capitală, în total 230 km. Timpul pe care îl veţi petrece pe drum este de aproximativ 4 ore. Drumul este permanent practicabil, aşa că nimic nu poate sta în calea unui week-end aşa cum nu aţi mai avut!

Consultaţi Blogul Meu pentru a afla calendarul evenimentelor care se vor desfăşura la Cabana Capra de pe Transfăgărăşan.

Mai multe detalii despre condiţiile de cazare găsiţi la www.hotelcapra.ro

Pârtia este amenajată în colaborare cu Montan Club Delta, constructorii replicii cetăţii Poenari din zăpadă şi gheaţă "Iarna cu Vlad Ţepeş".