De la Capra Parc – Aventura la inaltime! |
Cel mai nou parc de aventură rope-course din România se numeşte Capra Parc. Situat la altitudine, pe Transfăgărăşan, Capra Parc îşi va deschide porţile chiar de Moş Nicolae. Aventura, peisajul de vis şi buna dispoziţie, de toate acestea vă puteţi bucura alături de copii, părinţi şi colegi.
Traseul este deschis atât celor care intră prima dată într-un parc de aventură cât şi celor experimentaţi, care îşi pot pune în aplicare cunoştinţele de alpinism.
Poziţia parcului este deosebită, atât datorită cascadei Capra, una dintre cele mai lungi şi mai pitoreşti căderi de apă din România, cât mai ales datorită piscurilor de peste 2000 m care delimitează zona ca fiind una dintre cele mai impresionante şi căutate din ţară.
Aventurile încep cu o lansare în tiroliană chiar de pe prima platformă şi se continuă cu podul nepalezului. Senzaţiile cu adevărat intense vor fi simţite la al treilea joc, unde veţi găsi încă o tiroliană, de această dată cu o lungime de trei ori mai mare decât prima. După bârne mobile, punţi suspendate în zig-zag, butoaie, leagăne suspendate inegale, şi multe altele, testul final este tiroliana ascendentă.
Parcul este amplasat în imediata apropiere a Complexului Capra iar accesul este asigurat şi în perioada de iarnă, drumul fiind curăţat de zăpadă cu utilaje proprii ale S.C. Pârâul Capra S.A.
Pentru companii oferim programe personalizate de team building atât în Complexul Capra cât şi în orice alt loc din România. Programele sunt realizate de traineri experimentaţi din partea Montan Club Delta şi sunt concepute în funcţie de obiectivele clientului şi de numărul de participanţi.
1 km de cablu de oţel, 2000 de bride, 50mp de platforme suspendate, 3mc de scândură şi 2000 de şuruburi, toate acestea stau la baza Capra Parc.
Trainerii Montan Club Delta vă aşteaptă să dăm viaţă parcului împreună în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 9 – 21.
Moş Nicolae aduce cu el o supriză pentru toţi doritorii de aventură la înălţime: în ziua deschiderii, 6 decembrie 2008, intrarea va fi liberă! Pentru presă porţile vor rămâne deschise şi în cursul zilei de duminică – accesul liber cu legitimaţie de presă!